Iubesc diminetile din iarna asta. Cand e ceata, oamenii care vin din fata ta par a se desprinde dintr-o poveste de demult. Si, pentru ca, intr-un fel, culorile chipurilor si ale tinutelor se suprapun, uratul nu se mai vede. Imaginatia are deci loc sa ridice doua degete si sa devina, din fata tacuta din ultima banca de la geam, in diva momentului.
Lumina aburinda de dor de ger complimenteaza siluetele si le confera mister. Iar femeile nu se mai infofolesc cu atata patos, caci, daca nu e zapada, nici iarna adevarata nu e. Poate vor veni si ninsorile (cine a mai ascultat cum ne mint la meteo?!) si atunci eleganta va ceda in fata frigului, a zloatei si a dorintei de a fi inauntru incaperilor calde, cu miros de ceai si biscuiti cu migdale.
Acum insa mai e loc de joc. De esarfe de matase aruncate studiat in jurul gatului, de fulare pufoase, din casmir sau angora. Cu cat mai mari, cu atat mai bine. Nu e vreme de dezvaluit gat, decolteu. Nici macar surasul nu se vede, caci vreme e de melancolie, de iubit in taina, de tanjit cu anticipare intiparita pe porii speriati ai fetei.
In partea de jos, se intrevad indraznete fuste (sau rochii?) accesorizate cu dresuri groase, in culori vii sau cu texturi nebunesti. Friguroasele arunca si niste sosete care isi dau intalnire cu genunchiul peste marginea cizmelor inalte.
Am vazut azi o combinatie frumoasa la o colega: unghii verzi asortate cu o camasa albastru indigo de matase. Minunat. Mi-a placut si vizual a fost mai mult decat in regula. Se poarta matasea acum. E nobila si, daca nu esti suficient de curajoasa, exista si minunea numita body-uri modelatoare.
Manusile joaca si ele un rol. Sunt din piele si se scot cu calm, nu la repezeala. Tricotajele colorate isi au si ele locul, dar intr-un peisaj mai incarcat de nameti. Acum putem sa mizam pe sofisticare, pe eleganta.
Gata inhaimurate, putem sa dam piept cu viata, nu? Si, de ce nu, ne-am putea dori o noua dragoste.
Cele mai atragatoare femei nu sunt cele care ne dau voie sa le sarutam imediat (devenim repede nerecunoscatori) si nici cele care nu ne lasa deloc sa le sarutam (le uitam repede), ci cele care ne duc de nas între aceste extreme. Alain de Botton, Eseuri de indragostit
