Cum alegi ghiozdanul pentru şcoală?
Luna septembrie este aici şi, ca în fiecare an, părinţii încep să se agite în legătură cu noul an şcolar. De ce are nevoie copilul anul acesta? Ce rechizite, cărţi, caiete şi mai ales ce ghiozdan să îi cumpăr? Există nenumărate modele în magazine, în diferite culori şi dimensiuni, dar cel mai important criteriu atunci când alegi ghiozdanul pentru cel mic este să alegi acel model care nu îi pune în pericol sănătatea, poziţia sau postura corpului.
Dacă ghiozdanul nu este corect confecţionat şi purtat, copilul se va alege cu dureri de spate, ale genunchilor, coloanei vertebrale şi umerilor. Specialiştii recomandă că atunci când căutăm ghiozdanul pentru cel mic, să acordăm atenţie în primul rând lăţimii şi lungimii.
Astfel, ghiozdanul nu trebuie să depăşească lăţimea umerilor copilului, iar ca lungime, nu trebuie să treacă de linia şoldului atunci când cel mic este aşezat. Odată luat în spate, ghiozdanul trebuie să se sprijine pe zona lombară a spatelui, deoarece acolo este coloana vertebrală cel mai bine dezvoltată şi tonifiată.
În ceea ce priveşte dimensiunea ghiozdanului şi spaţiul din interior, acestea trebuie să fie potrivite vârstei. Greutatea ghiozdanului, încărcat cu materiale şi rechizite, nu trebuie să depăşească 10-15% din greutatea corpului, altfel postura copilului va fi afectată.
Cu cât ghiozdanul este mai voluminos şi mai mare, cu atât cele două bretele trebuie să fie mai late. Rucsacurile sau ghiozdanele cu o singură bretea sunt de evitat; bretelele reglabile fixează cel mai bine ghiozdanul pe spatele copilului. De asemenea, ele trebuie să fie moi şi căptuşite, confecţionate dintr-un material care nu prezintă riscul de a răni umerii.
În ceea ce priveşte materialul din care este confecţionat ghiozdanul, acesta trebuie să fie uşor, puţin rigid, căptuşit şi dublat. Este important ca partea din spate a ghiozdanului să permită trecerea aerului, pentru a evita transpiraţia.
Odată ales ghiozdanul perfect, trebuie să vă asiguraţi că cel mic îl poartă în mod corect: să nu îşi aplece umerii în faţă, să stea cu picioarele uşor flexate, nu încordate, şi să ţină ghiozdanul cât mai aproape de coloană. Nu în ultimul rând, amintiţi-i copilului că ghiozdanul trebuie purtat pe ambii umeri!
Nu uita: până pe 15 septembrie, cumpărând o pereche de încălţăminte ECCO pentru copii, ai 30% reducere la achiziţia unui ghiozdan ECCO! Descoperă întreaga colecţie de ghiozdane pentru copii!
Sursa articol:
http://www.ecco-shoes.ro/blog/cum-alegem-ghiozdanul-pentru-scoala/
Caută pe magazinuniversal.net
Articole populare
-
Botinele cu toc și platformă au devenit rapid un must-have în garderoba oricărei femei care își dorește...
-
Galerie Botine Botinele cu toc subți...
-
Botinele cu toc gros sunt piesa de rezistență din garderoba oricărei femei moderne. Oferind un echili...
-
Sacourile de damă sunt piese esențiale în garderoba or...
-
Când vine vorba de ocazii speciale, alegerea unei rochii de ocazie cu...
-
Toamna este sezonul perfect pentru a reinventa garderoba, iar pantalonii eleganți dev...
-
Geaca de puf femei, culoarea negru, de iarna • Mammut - Tăiere simplă, fără blocare. - Incheiere cu fermoar. - Două buzunar...
-
Pulover alb cu nasturi perlati si insertii din fir lurex • Pulover din tricot pufos accesorizat cu insertii din fir lurex. Are decolteu r...