Brusc, toată lumea poartă dintr-o dată ie. Nu vreau să fiu răutăcioasă, dar dacă tot mi-e porecla The Bitch, măcar să zic ce am pe suflet. Nu îmi plac lucrurile făcute doar de dragul turmei. Eu port ie pentru că mi se pare cea mai comodă bluză care poate exista și nu aștept o zi pe an ca să o port, ci o combin cu alte piese vestimentare ori de câte ori am ocazia.
La cât sunt de frumoase, ar fi păcat să nu le purtăm mai des. Haideți, așadar, să purtăm ie mai des, nu doar de Ziua Iei. Mai ales că până și Adele a purtat la un moment dat ie. De aici ar trebui să învățăm să apreciem mai mult tradițiile și ce ne oferă ele. Nu doar că sunt frumoase, dar ii-le au și o istorie specială în spate.
Ia reprezintă frumusețe și bunătate
Acest tip de bluză mai e cunoscută și sub denumirea de „cămaşa cu altiţă” (chenar). Materialele naturale și vaporoase se completează perfect cu printurile geometrice cu încărcătură vizuală mare. Îmi place mult matematica dintr-o ie! Arată grija deosebită cu care e făcută.
Ia era făcută în trecut doar de femei și se credea că este făcută după chipul și asemănarea creatoarei. Tocmai de aceea era cea mai specială dintre bluze. Dincolo de asta, ia avea și o semnificație spirituală. Se credea că simbolurile brodate pe ie au puterea de a-l păzi pe purtător de rele. Arta meşteşugului popular, dar și rugăciunile potrivite care se spuneau obligatoriu înaintea începerii torsului lânii, a ţesutului sau a împletitului firelor treceau din generație în generați și aveau o mare însemnătate.
În prezent, ia este un obiect vestimentar reinventat de către designerii actuali (internaţionali sau autohtoni), dar în anumite zone al țării a reușit să rămână un simbol, o poveste, o carte de istorie.
Pentru că azi a fost Ziua Iei, am profitat de asta, dar și de faptul că pe FashionUP! sunt reduceri și au adus modele noi și mi-am luat trei ii superbe (cele trei de mai sus). Tu câte ii ai?
VA RECOMANDAM NOUA COLECTIE DE BLUZE FEMEI, CLICK AICI
Sursa articol:
http://blog.fashionup.ro/2016/06/24/sa-purtam-ie-mai-des-nu-doar-de-ziua-iei/
More Info
Se afișează postările cu eticheta camasa cu altita. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta camasa cu altita. Afișați toate postările
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Caută pe magazinuniversal.net
Articole populare
-
Botinele cu toc și platformă au devenit rapid un must-have în garderoba oricărei femei care își dorește...
-
Galerie Botine Botinele cu toc subți...
-
Botinele cu toc gros sunt piesa de rezistență din garderoba oricărei femei moderne. Oferind un echili...
-
Sacourile de damă sunt piese esențiale în garderoba or...
-
Când vine vorba de ocazii speciale, alegerea unei rochii de ocazie cu...
-
Toamna este sezonul perfect pentru a reinventa garderoba, iar pantalonii eleganți dev...
-
Geaca de puf femei, culoarea negru, de iarna • Mammut - Tăiere simplă, fără blocare. - Incheiere cu fermoar. - Două buzunar...
-
Pulover alb cu nasturi perlati si insertii din fir lurex • Pulover din tricot pufos accesorizat cu insertii din fir lurex. Are decolteu r...