Ei bine, nu suntem mereu fit și cu o siluetă pregătită pentru podiumurile de modă. Se mai întâmplă să trecem peste câte o sărbătoare plină de mâncăruri tradiționale sau să fi avut un sezon plin de treabă, stres și fără pic de speranța de a trece pe la o sală de sport.
Cele câteva kilograme în plus pot fi, însă, ușor ascunse cu câteva „trucuri” ce te ajută să arăți mereu excepțional. Odată puse în practică, vei reuși să creezi efecte vizuale care îi vor uimi atât pe cei din jur, cât și pe ține.
Salopete lungi
O salopetă simplă este poate unul dintre cele mai la îndemână elemente pentru siluetele plus size. Acestea sunt ușor de purtat, practice, iar dacă sunt accesorizate cu un cordon sau cu o curea în talie, vor reuși să ascundă cu succes defectele, punând în lumină părțile frumoase ale corpului tău.
Rochii cu imprimeu
Rochiile sunt cu siguranță piese de bază în garderobă oricărei femei. Indiferent de forma corpului, rochiile din jerse cu un croi amplu și imprimeuri spectaculoase pot fi purtate cu succes de către orice femeie. Croiul simplu și culorile închise te avantajează, atunci când ai ocolit sala ceva timp. Poți să porți cu succes acest tip de rochie atât la birou sau la un eveniment important precum un botez sau o nuntă de zi, dar și la o ieșire cu prietenii în oraș.
Rochiile cu imprimeu îți dau un aer elegant și te ajută să treci peste posibilele „complexe” de greutate.
Pantaloni cu talie inalta
Dacă dorești să adopți o ținută casual și totuși să arăți superb, trebuie neapărat să îți achiziționezi o pereche de pantaloni cu talie înaltă. Acești pantaloni au o croială conică fiind foarte confortabili și practici. Asortează-i cu o pereche de pantofi stiletto și un top simplu pentru a crea o ținută eleganță.
Cardigane asimetrice
O alegere perfectă pentru doamnele mai plinuțe este și cardiganul din bumbac și voal. Aceasta piesă vestimentara modelează într-un mod echilibrat liniile corpului, deoarece coboară mai jos de talie. Voalul îți aduce un aer special și te face să te simți foarte feminină.
Bluze in dungi alb cu negru
Unul dintre cele mai cunoscute trucuri pentru siluetele plus size sunt dungile. O bluză supradimensionala cu dungi din bumbac este feminină, ascunzându-ți în același timp acele părți ale corpului de care ești mai puțin mândră. Poate fi purtată cu succes de către persoanele de orice vârstă, fiind în același timp confortabilă și rafinată.
Din fericire, designerii de modă și-au îndreptat tot mai mult atenția și către hainele pentru siluete cu ceva kilograme în plus. Cu puțină atenție și alegeri corecte, poți să strălucești, indiferent de forma corpului tău.
VA RECOMANDAM NOILE TINUTE DE DAMA, CLICK AICI
Sursa articol:
http://amafashion.ro/blog/trucuri-de-stil-pentru-siluete-plus-size/
More Info
Se afișează postările cu eticheta haine largi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta haine largi. Afișați toate postările
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Caută pe magazinuniversal.net
Articole populare
-
Botinele cu toc și platformă au devenit rapid un must-have în garderoba oricărei femei care își dorește...
-
Galerie Botine Botinele cu toc subți...
-
Botinele cu toc gros sunt piesa de rezistență din garderoba oricărei femei moderne. Oferind un echili...
-
Sacourile de damă sunt piese esențiale în garderoba or...
-
Când vine vorba de ocazii speciale, alegerea unei rochii de ocazie cu...
-
Toamna este sezonul perfect pentru a reinventa garderoba, iar pantalonii eleganți dev...
-
Geaca de puf femei, culoarea negru, de iarna • Mammut - Tăiere simplă, fără blocare. - Incheiere cu fermoar. - Două buzunar...
-
Pulover alb cu nasturi perlati si insertii din fir lurex • Pulover din tricot pufos accesorizat cu insertii din fir lurex. Are decolteu r...